Dorelia ţară scumpă a mea

Stăm 10 minute la un semafor pe marginea unui drum european fiindcă "se lucrează". De fapt lucrează numai semaforul, căci muncitorii stau adunaţi ciorchine la bancuri.
Pe străzile din municipiu lucrătorii salubrităţii adună gunoiul măturat în mici movile şi trec mai departe, vor veni alţii cu maşina să-l încarce. Între timp vântul împrăştie gunoiul la loc, sau concetăţenii noştri îşi aduc şi ei aportul aruncând ce le prisoseşte prin buzunare sau prin curţi.

La o groapă ivită în asfalt lucrează un muncitor şi alţi 5 se uită la el şi-şi dau cu părerea. La fel la o avarie la proaspăt înlocuita reţea de apă. Un muncitor nivelează a stradă care e în lucru de 2-3 ani şi alţi 2 stau şi râd pe seama lui. 

Unde o să ajungem? Probabil vom schimba numele ţării în Dorelia după Dorel, personajul unor clipuri publicitare pentru un vinars (era să zic coniac) ieftin, numa' bun de băut în timpul programului.
Cum Doamne iartă-mă să nu ajungem la faliment ca naţiune cu o clasă politică ca a noastră în care stânga s-a unit cu dreapta ca să formeze o uniune "Social-Liberală" şi cu un electorat format din pensionari amăgiţi, muncitori nemuncitori, intelectuali blazaţi şi bugetari promovaţi pe criterii politice? Sau cu un preşedinte care se spală pe mâini ca Pilat din Pont, după ce guvernul ne-a pus să cărăm crucea reducerilor de salariu pe Golgota TVA?
În ce fel de ţară trăim? La o viaţă de om de la Revoluţie mai sunt mame care nu ştiu cine le-a ucis copiii în 16-22 şi după şi securişti şi activişti de partid care-şi consumă liniştiţi, bine mersi, pensia cu 3-4 zerouri. În ce ţară trăim? În Dorelia, ţară scumpă a mea, nu pe ritm javanez, ci pe ritm de manele, cu unduiri de cadână care-a făcut Stambulu', cărând geamantane cu blugi de contrabandă, după modelul prezidenţial, recunoscut şi deci pe jumătate iertat, ca orice păcat.