GALATI

Materialele publicate pe acest blog indiferent de forma lor de prezentare sunt protejate de Legea dreptului de autor si nu pot fi reproduse in niciun fel fara acordul autorului.

Alexandru D.Moruzi primar al Galaţiului 1873-1874.

„O proastă gospodărire a finanţelor strivesc popoarele mult mai mult decât sporirea cifrei contribuţiunilor.”

miercuri, 22 decembrie 2010

Alte Târguri de Crăciun vieneze.


Targ de Craciun in Piata Maria Tereza.
Târgul de Crăciun din Piaţa Măria Tereza este unul din cele mai căutate din Viena în timpul sărbătorilor de iarnă. Dacă doreşti un amonit, o geodă, o piatră semipretioasa sau un obiect de porţelan aici le găseşti pe toate, alături de artă africană, decoraţiuni din lemn exotic sculptat, pietre cu inscripţii japoneze aducătoare de noroc, cununiţe de Crăciun cu vâsc şi scorţişoară. De fapt scorţişoară este condimentul cel mai des întâlnit în târgurile de Crăciun, fie în decoraţiuni de pom de Crăciun, unde se folosesc batoane din acest condiment, fie în vinul fiert, merele coapte, plăcinte, diverse dulciuri, sau chiar în deliciosii leberwursti preparati din ficat de porc condimentaţi cu piper, cuişoare, scorţişoară si binenţeles nucşoară.

Targ de Craciun in Museum Quartier.
Mai modernist şi mai pop, târgul din Museum Quartier este plin de creaţii originale ale artiştilor austrieci tineri, care lucrează mai ales în ceramică, sticlă şi metale. Decoraţiunile lor de sărbători respectă simbolistică Nativităţii şi pe cea a creştinismului în forme de exprimare mult mai contemporane şi inovative. Atmosfera boemă este întreţinută şi de grupurile de studenţi şi de artişti adunaţi în faţa unei căni cu vin fiert. Fiecare târg vienez are propria lui cană pentru vin fiert decorata cu elemente de Crăciun, pe care poţi să o opreşti după ce ai băut vinul din ea, întrucât ţi se opreşte garanţie. Boemă este şi atmosferă din Târgul de Crăciun din parcul Spitalului Central, unde seară de seară, grupuri de studenţi medicinişti, ocupă până la refuz bancutele de lemn din corturile întinse pe lângă berării şi îşi petrec seara cântând colinde şi cântece studenţeşti, stimulate din abundenţă cu torente de bere Kaiser, Weizengold, Gosser, Gold fassl, Edelwiess, Schwechater sau Ottakringer.

Pop art in targul de Craciun.




Decoratiuni din sticla.
Targul de Craciun de la Palatul Belvedere.
Pe lângă atenţia acordată valurilor de turişti veniţi în târgurile de Crăciun vieneze, impresionantă este şi grija cu care sunt ambalate festiv fiecare cumpărătura indiferent de mărime sau valoare, dar şi faptul că TOŢI comercianţii au CASĂ DE MARCAT FISCALĂ şi dau BON FISCAL, iar majoritatea chioşculeţelor au POS pentru plătit cu card bancar. Nu mergeţi cu bancnote mari (200, 500 Euro), că s-ar putea să nu puteţi nici măcar să beţi o cană cu vin fiert ca să va dezgheţaţi picioarele.

Casa de marcat.