Jogging pe faleza inferioara a Dunării la Galaţi. |
Zilnic sute de gălăţeni aleargă pe faleza Dunării la Galaţi, în special pe cea inferioară mai puţin poluată şi mai puţin zgomotoasă decât cea superioară. Oameni de toate vârstele, de la puşti de liceu care vor să-şi încerce norocul la bac cu sportul, până la oameni în toată firea pasionaţi de sport si de mişcare. Mulţi aleargă pentru a slăbi, alţii pentru a-şi menţine silueta, alţii de plăcere. Există şi "profesionişti" care aleargă zilnic zeci de kilometri. Unii prea ocupaţi ziua aleargă noaptea, mulţi oameni încep ziua pe faleză cu un sprint sau un cros. Din păcate în oraşul nostru nu există amenajată nici-o pista de jogging în nici unul din parcuri, toţi iubitorii acestui sport (care anul viitor implineşte 50 de ani de la consacrarea internaţională) fiind nevoiţi să alerge pe asfalt. Puţini oameni ştiu câte ceva despre efectele negative ale alergatului pe suprafete dure care nu absorb nimic din şocul transmis de picior, cum ar fi betonul sau asfaltul. La fiecare pas de alergare lovim pământul cu o forţă egală cu greutatea noastră. Dacă suprafaţa este rigidă şocul se va reflecta în picior cu aceiaşi forţă (cea a greutăţii noastre), în timp ce suprafeţele mai puţin dure cum ar fi iarba, zgura, pământul absorb o mare parte din şoc. Şocul din timpul alergării se transmite asupra articulaţiilor şi oaselor membrului inferior, iar de acolo prin intermediul bazinului, către coloana vertebrală şi restul corpului.(vezi aici după Medicinenet) Impactul cel mai mare este asupra genunchiului care încasează la fiecare pas şocuri, drept urmare articulaţia genunchiului va fi cea mai afectată. Presiunea cea mai mare va fi asupra celor doua meniscuri şi asupra aparatului ligamentar al genunchiului. Efectele sunt cu atât mai grave cu cât echipamentul de alergat (ghetele) nu este prevazut cu atenuator de şocuri la nivelul călcâiului. Majoritatea celor care aleargă pe faleză poarta "adidaşi" obişnuiţi, tenişi sau chiar pantofi de stradă, mai nocivi decât alergatul cu picioarele goale (vezi aici).
Paradoxul este ca oraşul nostru este cel mai mare producător de zgură din ţară, ba chiar din Europa! Cu puţina bunăvoinţă din partea administraţiei locale s-ar putea construi pe faleză o pistă de jogging din zgură. Până atunci urmaţi sfaturile experţilor: