GALATI

Materialele publicate pe acest blog indiferent de forma lor de prezentare sunt protejate de Legea dreptului de autor si nu pot fi reproduse in niciun fel fara acordul autorului.

Alexandru D.Moruzi primar al Galaţiului 1873-1874.

„O proastă gospodărire a finanţelor strivesc popoarele mult mai mult decât sporirea cifrei contribuţiunilor.”

marți, 22 iunie 2010

S-a privatizat faleza?


Nu am nimic cu Navrom Bac SA Galati, firma care administreaza punctul de trecere al fluviului la Galati. Nici macar nu trec fluviul pe la ei, caci am traseul meu prin Braila. Nu le port pica de fel ca ei au o bucata de faleza si eu nu. Probabil ca oamenii au avut nevoie de teren si Primaria municipiului Galati le-a dat, ca doar cu unii e darnica.  Dar de aici si pana la a inconjura o suprafata imensa de teren cu jardiniere, ca sa-l tii blocat zi si noapte, in timp ce sute de galateni se calca in picioare pentru un loc de parcare la extremitatea vestica a falezei inferioare, mi se pare un abuz. 

Poate ca grangurii din Primaria Galati n-au nevoie sa parcheze ca tot omu', cand vin la chermezele de la "Trecere bac", sau de la alte restaurante din zona, ca se obisnuieste, asa cum arat zilnic pe blogul cu "valurile Dunarii", parcarea direct pe pietonal, sau chiar in iarba, dar ganditorul nostru de la Harsova (era sa zic Hamangia, dar nu e cazul), cand "a semnat ca primarul" Galatiului actul de concesiune, nu s-a gandit ca lumea n-are unde sa parcheze, daca-i da toata parcarea unei societati private? In serile de sfarsit de saptamana sute de masini stau ingramadite pe unde pot, insirate pe ambele trotuare pe sute de metri, sau in iarba, in timp ce zone vaste din capatul falezei sunt lasate la dispozitia cainilor comunitari. Chiar trebuie sa se intample o nenorocire ca cea de la Motorock si sa fie accidentat cineva in nebunia care tine loc de parcare? Zeci de tineri cu role, parinti cu copii in carucioare, biciclisti, alergatori, plimbareti isi risca viata printre masinile parcate ca in turnul Babel din lipsa de spatiu.
Mai nou au aparut si ceva rulote cu produse alimentare gen fast food si pop corn, care presupun ca au inchiriat terenul de la primarie, ca doar Navrom Bac n-are voie sa subinchirieze un teren concesionat.

Insa nu aspectele pe care vi le-am prezentat ma revolta, caci in definitiv fiecare comunitate are administratia pe care a votat-o, asa c-o meritam si noi pe a noastra, ci faptul ca pe o bucata din spatiul verde al falezei, pe care Navrom Bac deja il ocupase si-si facuse un fel de parcare pentru salariati, blocand accesul altora cu o bariera, scrie acum INTRAREA INTERZISA PROPRIETATE PRIVATA. Nu inchiriata, nu concesionata, PRIVATA.
Codul civil, la art. 480 defineste astfel proprietatea privata:  “proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege”. 
 Si atunci stau si ma intreb: Cum a ajuns o bucata din domeniul public in proprietatea cuiva care sa dipuna de ea absolut si exclusiv?