GALATI

Materialele publicate pe acest blog indiferent de forma lor de prezentare sunt protejate de Legea dreptului de autor si nu pot fi reproduse in niciun fel fara acordul autorului.

Alexandru D.Moruzi primar al Galaţiului 1873-1874.

„O proastă gospodărire a finanţelor strivesc popoarele mult mai mult decât sporirea cifrei contribuţiunilor.”

marți, 18 ianuarie 2011

Pericole urbane: furtul capacelor de canalizare

Capac lipsa pe str. Razboieni cc str. Revolutiei
Capac lipsa in Gradina publica
Că oraşul nostru este oraş "roşu" ştim de mult. Foşti nomenclaturişti de partid, sau foşti securişti sunt cocoţaţi bine mersi, în diverse funcţii din administraţie, sau au ajuns mari afacerişti. Unii sunt profesori universitari şi predau studenţilor..."dreptul". Alţii sunt ziarişti de renume (local) şi mitraliază de două decenii în presa gălăţeană societatea cu articole acide, după principiul jurnalistului român Pamfil Şeicaru de la "Curentul" din perioadă interbelică: "şantajul şi etajul". 
Să nu-i uităm pe cei din politică: Galaţiul a trimis în parlament un fost prim secretar de
P.C.R. (partid comunist roman) pe post de senator, cel puţin un colaborator al securităţii (se scrie "colaborator" dar se citeşte "turnător"), pe post de deputat, iar o pleiadă de "foşti" mişună prin consiliu local şi cel judeţean, sau fac parte din consilieri primarului.
   Că oraşul nostru este "periculos" iarăşi ştim. Peste tot sunt gropi neacoperite, asfalt lipsă, şanţuri şi gropi neprotejate, zoi de canalizare în parcuri, iluminat deficitar în cartiere, câini comunitari în exces, poliţişti absenţi şi delicvenţi cât cuprinde. Din acest
ă categorie sunt cei care fură capacele de la canalizări. O să spuneţi că, ce treabă are capacul cu prefectura, sau în cazul nostru cu primăria? Păi e destul de clar: capacele nu se pot fura cu cârca. Cei care le fură, le demontează noaptea şi le cară cu căruţă sau cu maşina la diverse centre de colectare, sau le modifică aspectul în turnătorii clandestine (şi nu numai), unde le topesc că să semene cu deşeurile din siderurgie. Acest lucru este posibil din cauza absenţei de pe străzi a "organelor", fie că ele se numesc poliţie, jandarmerie, sau gardieni publici. Cu câteva patrule pe noapte pentru un oraş aşa de mare o să se fure şi sediul poliţiei cu tot cu ofiţeri. Îmi aduc aminte de o localitate din altă ţara mare cam cât Tecuciul, unde noaptea erau în patrulare 6 (şase) echipaje de poliţie, care scanau oraşul din oră în oră. Şi va garantez că deşi are mulţi conaţionali de-ai noştri emigraţi, unii de condiţie dubioasă, capacele de canalizare sunt la locul lor.
Explozia de furturi de capace de canalizare din ultimele luni este explicată de autorităţi prin dezinteresul poliţiştilor, care primesc că orice bugetar cu 25% mai puţin la leafă, (ca şi cum dacă ar primi sută la sută n-ar dormi tot acasă când sunt de serviciu noaptea) şi prin concedierile masive de gardieni publici, ca şi cum când erau 800 de gardieni nu se furau capace şi nu se distrugea mobilierul sau arborii din parcuri. Mai degrabă cred că nepăsarea celor din administraţia locală a atins cote vecine cu nesimţirea. Toate punctele de colectare a fierului vechi sunt autorizate de primărie, dar nimeni nu controlează provenienţa materialelor colectate. Există legislaţie privind interzicerea accesului şi a circulaţiei căruţelor în oraş, dar nimeni nu impune respectarea restricţiei. Sunt oraşe în România unde s-au instalat camere de luat vederi pe stâlpii de iluminat de unde se monitorizeaza tot traficul şi toate tendinţele infracţionale. La noi în oraş nu s-a auzit de aşa ceva. Moş Nicolae a cheltuit zeci de miliarde de lei investind în cartiere fantomă din alte judeţe, şi în lucrări cu destinaţie dubioasă, adesea inutilă, (vezi centrele pentru tineret ale lui Madame Palady, sau ma
şinuţa de masurat decibeli), epuizând bugetul local şi lăsându-ne să dăm în continuare că proştii în gropi.
   Din păcate nesimţirea administraţiei locale este vecină cu crima: zeci de grătare lipsă de pe Bulevardul Marii Uniri (faleza superioară) îşi aşteaptă victimele, iar alte capace de pe diverse străzi pun viaţa pietonilor şi a automobiliştilor în pericol. La marea nesimţire a administraţiei locale se adaugă şi somnolenţă serviciilor publice deconcentrate, (Protecţia consumatorilor, Poliţia, Sănătate publică etc.) şi cea a Prefecturii, care nu-şi mişcă degetele pentru a scutura cu ele amorţeala primăriei locale. Aşteaptă primul mort că să ia măsuri. Dacă lucrurile continuă în acest ritm, fiţi siguri că va apărea curând.

Capac lipsa pe str. Vultur  (Melchisedec Stefanescu)