Scopul şi mijloacele

Mă întreabă colegii, vecinii şi cunoscuţii dacă merg „la vot”, adică la referendum. Unii vor să mă tragă de limbă, alţii vor sa afle parerea unuia care „a fost acolo”, adica în politică, alţii mai nehotărâţi decât mine vor să le dea cineva un imbold, un impuls, sau poate o pârghie să întoarca cu el universul, în cazul de faţă universul prezidenţial. Normal ca nimeni nu mă întreabă ce motive aş avea să nu merg la vot, aşa că le voi detalia singur şi celor care mă mai întreabă am să le dau un link.
Primul şi cel mai important motiv pentru care nu merg la vot este că n-am cu cine să votez pro sau contra. Nu văd nici-o deosebire semnificativă între politicienii care-l apără pe Băsescu şi cei care vor să-i tragă preşul de sub picioare. Aşa cum nu văd nici-o deosebire între Băsescu şi Ponta, sau partenerul său Antonescu.
De ce aş vota Da? 
Pentru că Băsescu merită să dispară din viaţa politică a României. Mi-am pus mari speranţe în el şi am crezut aşa cum am crezut şi în Emil Constantinescu, că va pune capăt politicii de tip mafiot şi va da startul naţiunii spre o economie sănătoasă şi spre o deschidere occidentala la care tânjeam cu toţii. Credeam că va termina cu afacerile transpartinice ale băieţilor deştepţi şi-i va arde pe corupţi, dar a tolerat afacerile propriei sale familiei şi şi-a adus propriile cohorte de guzgani rozalii, sau portocalii, care să fure şi ce mai rămăsese nefurat de pesedei şi penelei. Trebuiau plătite facturile de la referendumul din 2007, localele şi parlamentarele din 2008, europarlamentarele şi prezidenţialele din 2009 şi cum pedeleii nu mai fuseseră la ciolanul naţional de mai mulţi ani, li s-a dat liber la furat, de cel care-i ardea pe corupţi cu un chiper roşu: Monica Iacob-Ritzi, Videanu, Berceanu, Flutur, Pinalti, Elena Udrea, Blejner, Banias şi tot neamul lor încumetrit portocaliu, tot atâtea nume câte dosare sunt dosite pentru vremuri mai grele prin birourile prăfuite ale D.N.A. Aici sunt banii dumneavoastră a devenit volens-nolens sloganul peneleilor.
Credeam că Băsescu va impune valorile în societatea românească şi va deschide calea venirii acasă a copiilor noştri, plecaţi aiurea după o pâine mai bună, dar a impus impostura, poleiala, paparudismul şi pupincurismul în funcţiile cheie ale statului, prin ministere şi chiar în Parlamentul european. Cu ce-am rămas de la Roberta Anastase, Elena Udrea, Monica Iacob Ritzi, Sulfina Barbu, Andreea Paul Vass, Laura Codruţa Kovesi şi ca să nu par misogin, de la Lazăroiu, Igaş, Pogea, Croitoru, sau Funeriu? Cu ce ne-am ales că bey kizi, (femininul de la bey zade), Elena Băsescu îşi împrăştie parfumurile scumpe prin holurile de la Strasbourg? Cel puţin din acest punct de vedere între Traian Băsescu şi Nicolae Ceauşescu, sau daca vreţi, Petru Groza, nu exista nici o diferenţă, fiecare din ei a fost pe rând Caligula şi şi-a facut mârţoaga senator.
Dar cel mai mult mă întristează că ne-am pierdut speranţa. Speranţa pierdută şi regăsită ca o iubire. Regăsită în 1989 în Piaţa Maria din Timişoara şi la baricada de la Inter, în Piaţa Universităţii şi la balconul ei, în noaptea de decembrie după alegerile din 2004, când frânt de oboseala alergatului pe coclauri pentru Băsescu îmi rodeam unghiile în aşteptarea victoriei idolului meu. 
Şi apoi pierdută. Când oare se mai face ţara asta bine?
De ce aş vota Nu?
Pentru că nu-mi plac Măriile cu alte pălării şi nici lupii îmbrăcaţi în haine de oaie. Pentru că nu pot uita nici zbieretele animalelor din faţa fantânii de la Academie care urlau moarte intelectualilor, asa cum nu pot uita nici loviturile de ghioaga aplicate de mineri pe spinarea unui tânar din Bucureşti numai că era pletos, sau poate că purta ochelari. 
Sau cum nu pot uita salariul meu de bugetar plătit în sacoşe cu pachete de bancnote de 5 lei şi de 1 leu murdare de cerneală, rupte, arse, pătate de grăsime, scoase de la topitoria Bancii Naţionale că se epuizaseră banii înainte de Crăciun şi date drept remuneraţie de Guvernul Văcăroiu şi genialul ministru Florin Georgescu, cu care n-am putut cumpăra nimic să pun sub pom, nici măcar pom.
Sau rânjetul unui prefect pesedeu care m-a chemat să-mi conving nevasta să predea de buna voie si nesilită de nimeni afacerea ei (un cabinet medical) unui pesedist. Sau cu altă ocazie să dau afară din serviciu o colega care nu dorea să autorizeze sanitar şcolile de la ţara care nu aveau apă. Sau pe alta că dădea prea multe amenzi prin pieţe. Sau sacoşele burduşite cu mâncare cu care se furau voturile babelor de la ţară şi din mahalale.
Ori nu pot să uit că în viaţă m-am chinuit până am ajuns şi am atins vârful profesiei mele muncind şi nu furând, fără sprijin de la nimeni decât de la familia mea, fără masterate şi doctorate plătite în icre negre, dolărei, sau eurroi, sau în tablouri din pictori clasici români, cum au făcut unii confraţi ajunşi acum mari profesori universitari. În concluzie nu pot susţine prin votul meu o clică care-a pustiit ţara asta transformând o industrie întreaga în platforme pentru supermarketuri şi o agricultură în dezvoltări imobiliare, alungându-şi cetăţenii să devină sclavi pe plantaţiile de căpşuni ale occidentului şi baby sitter pentru batrânii lui, decât atunci când o să-i vad că stau la bloc cum stau şi eu, înjurând administraţia locală că le-a oprit apa caldă pentru revizie.