TIGANIADA ZILELOR GALATIULUI |
De la distanţă cei mai numeroşi comercianţi, indiferent dacă vînd străchini, bundiţe sau kurtos kolacs sunt romi, majoritatea din judeţele Har-Cov. Să nu va închipuiţi cumva că este prezent vreun ceramist secui din Corund, care a lăsat cuptorul cu oale şi străchini de lut să vină-n dulcele târg al Galatilor să se înăduşe cu fum de cârnaţi şi de mici ieftini. Nu. Majoritatea celor care vînd ceramică de Corund, sunt comercianţi romi care vînd la grămadă vase de lut luate de la olari cu sacul şi farfurii de ceramică cumpărate de la Metro cu baxul. Produsul de bază vândut la toate rulotele este colacul secuiesc, (de parcă secuii au locuit din totdeauna la gurile Dunării) şi traditionalii mititei (de Real, Selgros, Kaufland, Metro sau Billa), stropiţi din abundenţă cu bere şi vin fiert ieftin şi prost. Se mai vinde şi pastramă, brânză, caş, pastă de mici, halviţă etc. direct de pe tarabă, ca în Evul mediu, fără frigider, fără gheaţă, că doar e iarnă, chiar dacă afară sunt 18 grade. Unii pretind ca vand produse "BIO" desi n-au niciun certificat si nu sunt notificati nicaieri.
Deşi târgul a început de 3-4 zile, acesta trupă de comercianţi are la dispoziţie doar câteva baterii de WC ecologice câte una la capetele străzii şi NICI MĂCAR O SURSĂ DE APA! Scările de la "Căsuţă" sunt pline de excremente şi toate tufele de pe faleza superioară poartă stindarde de hârtie igienică folosită.
Câtă hepatită şi dizenterie va fi după acesta promiscuitate numai Dumnezeu ştie, că autorităţile de sănătate publică şi instituţia numită pompos "Siguranţa Alimentului", n-au fost prea interesate. Cum de altfel n-au fost interesaţi nici poliţiştii, nici fiscul, măcar că nimeni nu dă vreun bon fiscal pentru nimic şi nici jurnaliştii care au dat pe posturi, sau în ziare numai veşti roz-bombon şi nu s-au obosit să dea deoparte jegul de pe aceste sărbători scăldate în mizerie şi evaziune fiscală. Tot acest circ mizerabil se face din banii contribuabilor, inclusiv incalzirea corturilor si samdramalelor, care s-au cuplat pe "neve" la instalatia electrica de pe faleza si sug curent din banul public.
În contrast cu mizeria de la noi din târg, sâmbătă s-a deschis la Sibiu
"Târgul de Crăciun", amenajat de primăria din localitate după modelul celor din Viena sau din Germania, cu căsuţe cochete, curate, cu colinde şi nu cu manele, cu flaşnete şi nu cu aparate de dat cu pumnul !!?? La noi de ce nu se poate? Pentru ca il avem primar pe DUMITRU NICOLAE nu pe KLAUS IAHANNIS!
SIBIU ORAS EUROPEAN |