Terminatori şi demolatori

La 23 de ani de la răsturnarea regimului comunist al lui Ceauşescu toată industria ridicată în anii societăţii socialiste multilateral dezvoltate s-a evaporat. Combinate, fabrici, uzine, complexe zootehnice, IAS-uri, SMT-uri, CUASC-uri, MAT-uri, flote de pescuit oceanic şi flote maritime (şi lista ar putea continua către infinit) au disparut înghiţite de o aşa zisă  privatizare. Spun aşa zisă privatizare, că ceea ce părea în anii ’90 a fi esenţa economiei de piaţă, la noi în România a fost o caricatură a procesului de trecere a capitalului de la stat la privat. Prin manevre financiare acoperite de clasa politică, avuţia naţională obţinută prin sacrificii ale întregului popor în anii ’80, a trecut în mâinile câtorva mii de băieţi deştepţi. Cum a fost posibil? Simplu, prin corupţie tolerată de autorităţile statului. Cel mai simplu mecanism cunoscut era căpuşarea. Căpuşarea se poate face prin mai multe metode: cumpărare de firma privată de produse ieftine, eventual fără să le plătească, sau vânzare de servicii, sau echipamente scumpe. Să luam de exemplu cazul Sidex.

Firmele particulare cumpărau la un preţ preferenţial tabla de la Sidex, fără să plătească şi vindea tabla în profit. Deşi datoare către combinat, situaţie în care ar fi trebuit să fie trimise la plimbare când veneau cu noi cereri de tablă, aceleaşi firme aveau prioritate faţă de firmele de stat, sau faţă de cei care nu dădeau şpagă pentru semnătura de pe repartiţie. Ori pentru a produce tabla, combinatul se împrumuta la banci în loc să-şi recupereze datoriile de la clienţi. În acest mod Sidex a ajuns în câţiva ani după revolutie să acumuleze datorii enorme către bănci şi catre bugetul de stat. În mod similar cu tabla se petreceau la combinat şi afacerile cu alte produse metalice, sau chimice, în special cele cu benzen. Utilizat ca materie primă pentru diverse produse chimice de către combinatele de profil din Moldova, benzenul putea fi introdus şi în procesul de rafinare al petrolului şi transformat cu uşurinţă în benzină. Ori băieţii deştepţi asta şi făceau, luau benzen de la Sidex, îl transformau în combustibil, obţinând un profit considerabil, dar ruinând în acelaşi timp şi industria chimică rămasă fără materie prima (de exemplu Carom Oneşti care fabrica cauciuc sintetic). Liberalii gălăţeni au fost printre primii care au intrat în morişca asta, firma lui Sandu Traian Galtour şi cea a senatorului Paul Păcuraru Eurocom SRL fiind în topul celor care au cumpărat benzen en gros.

O altă modalitate de a căpuşa combinatul a fost aceea de a-i vinde produse şi servicii scumpe şi adesea inutile. Nu includ aici serviciile turistice oferite muncitorilor din combinat prin firma Galtour a dlui. Sandu Traian care l-au îmbogăţit peste noapte pe fruntaşul liberal, punându-l chiar în situaţia ingrată de a fi nevoit să cumpere patrimoniul ONT Galaţi format din Hotel Galaţi şi Hotel Dunărea plus spaţiile comerciale ale agenţiei de turism. Dar pot să vă dau exemplu altui cârciumar din oraş, care a efectuat  deratizari de sute de milioane la Sidex. Ori toată lumea recunoaşte importanţa combaterii rozătoarelor în industria metalurgica în special în siderurgie, unde contaminarea oţelului cu reziduuri provenite de la rozătoare poate deveni un subiect de sănătate publică!

Am dat câteva exemple. Deşi unele din ele au fost anchetate de Poliţia economică, Garda financiară etc.  tot politicienii au pus batista pe ţambalul justiţiei şi pupat toţi Piata Endependenţi.

Chiar şi marea vrăjeală a privatizării Sidex prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni pentru 54 de milioane de dolari către LNM Mittal Steel, obţinută de magnatul indian prin trafic de influenţă şi corupţie la nivel înalt (125000$ pentru campania electorală a lui Tony Blair care a intervenit pe lângă Adrian Năstase) nu a fost niciodată anchetată serios de nimeni în România şi nici n-o să fie vreodată.

Sidex putem însă să spunem că a fost un caz norocos. Încă mai respiră, greu, dar mai suflă. Alte firme importante din Galaţi au dispărut în ceea ce am numit cartaginizare, adică s-au vândut pentru a deveni profitabile, la scurt timp s-au închis, salariaţii au fost disponibilizaţi, materia primă, maşinile, utilajele au fost prăduite, adesea la fier vechi, clădirile demolate pentru a face loc la diverse alte inginerii financiare: marketuri, sedii de firme, complexe imobiliare, sau pur si simplu au foat demolate fără să se mai construiasca nimic, (cazul Apollo).

Un exemplu grăitor este cel al firmei Mehid S.A. (fosta IMH, Intreprinderea de Utilaje Mecano-Hidraulice) cunoscută în toată ţara pentru faptul că aici s-au construit pentru prima dată castelele de apă metalice ale căror sfere se mai văd şi astăzi încă profilate pe cer prin satele şi câmpurile patriei. Cumpărată de miliardarul de carton Corneliu Mangalea, un veşnic candidat la primaria Galaţiului, Mehid S.A. a fost închisă după 2 ani de privatizare de succes, muncitorii trimişi în şomaj (adică plătiţi din taxele luate de la mine şi de la tine), sculele şi maşinăriile vândute, clădirile ipotecate la bănci şi this is the end!

Bandele de ţigani demolatori din cartier au desăvârşit restul: au furat fierul vechi, au ars pe foc tâmplăria, iar acum vând căramizile din halele distruse, bucată cu bucată. Din Mehid vor rămâne doar terenurile însumând 35000 metri pătraţi, numai bune de un mol şi câteva blocuri la concurenţă cu vecinul ei de vis-a-vis, fosta I.S.C.L. (Intreprinderea de Sârmă, Cuie şi Lanţuri) devenită acum un bloc pompos numit Italian Residence.

La vânzare relicvele Mehid SA.

Circuitul bunurilor în societatea românească:
de la stat la terminator şi apoi la demolator

Noul Galaţi e tot ăla vechi

Ce poate fi mai frumos într-o dimineaţă superbă de primăvară când eşti la plimbare pe faleza Dunării de la Galaţi cu câinele, (cazul meu), sau cu copiii, (cazul altora), sau pur şi simplu la alergat (cazul soţiei), sau la o mişcare în aer liber? Puţine lucruri la noi în târg. Nu ai la dispoziţie alte locuri de promenadă, Parcul Rizer şi Grădina Publică care au costat milioane de euro încă nu sunt accesibile, Parcul Libertăţii care a costat şi el cam tot pe atâta este parţial devastat şi inaccesibil, iar Parcul Carol mai are un pic şi dispare sub asediul samsarilor imobiliari şi al indiferenţei autorităţilor. Pădurea Gârboavele? Poate, dacă vreţi să vă alegeţi cu o căpuşă, sau cu o urticarie numită elegant fitofotodermatoză de la plantele crescute aiurea acolo. Sau cu o tăietură în talpă, de la numeroasele cioburi provenite de la sticlele sparte de petrecăreţi, că tot nu se găseşte vaccin antitetanic.
Aşadar să ne întoarcem la Faleza Dunării. Facem abstracţie de movilele de coji de seminţe şi de mitocanii care parchează maşinile pe iarbă.

Facem abstractie de bancuţele rustice din lemn aruncate din parcul de câini de nişte derbedei în Dunăre, doar ca să-şi umfle muşchii, că n-au găsit nici-un poliţist comunitar. 

Sau de veşnica maşină a salubrităţii care ne parfumează şi ne afumează zilnic în trecerea ei victorioasă de la o crâşma de pe faleza la alta.

Aşadar dacă vrei să te relaxezi pe faleza Dunarii de la Galaţi trebuie să treci peste multe. Inclusiv peste avion. De fapt avionul este cel care trece peste tine, aşa razant la câţiva zeci de metri, să sperie copiii şi câinii. Dar nu numai că trece, avionul mai şi stropeşte. Nu ştim cu ce, în orice caz este ceva ce miroase disgraţios. Nu ştim de ce, că dacă pulverizezi cu insecticide din avion ai şansa să arunci banii contribuabililor pe fereastră. Un oraş, un parc, o stradă nu este un câmp unde un tratament aerian să aibă succes. Nici-un ţânţar nu va fi atât de tâmpit să-şi petreacă ziua pe suprafaţa superioară a frunzelor la plajă, pentru a fi atins de zeama împroşcată din avion. Oricum efectul este nul, adică zero. Verificat pe pielea mea, dată din belşug cu repelente, unde stau mărturie acţiunile criminale ale tânţarilor gălăţeni.
Şi atunci pentru ce mai stropim? Numai pentru imagine? Pentru psihologia omului neavizat care se bucura când vede că face primăria ceva şi pentru el? Face şi primăria actuală, cea nouă, (sau poate numai primarul e nou într-o primărie veche) ce făceau şi Durbacă şi Niciolae pe vremea lor: mutau banii din bugetul local în buzunarele  acestor băieţi minunaţi cu maşinile lor zburatoare ca să ne stropească cu apă ca la Bobotează şi să-si poată cumpăra aeroportul de sub ei pentru a-l prădui pentru imobiliare.