Eu votez cu primarul.... din Lofer

Masini de dezapezit la Lofer, landul Salzburg, Austria

Am auzit mereu povești despre autostrăzile din Germania. Că sunt multe, că sunt impecabile, că sunt gratuite, că sunt încălzite, că sunt iluminate și bine întreținute. Unele lucruri reale, altele fanteziile unor locuitori dintr-o țară care are doar 250 km de autostradă și aia pe trei tronsoane. Într-adevăr nemții au peste 100 de autostrăzi, de departe țara cu cea mai mare densitate și lungime de astfel de drumuri din Europa.

Înt-adevăr autostrăzile germane, din câte am văzut eu în cele 10-12 drumuri, făcute pe diverse rute în Germania, sunt cele mai bune din câte am condus și am traversat țara de la sud la nord și de la est la vest pe diverse rute, de cele mai multe ori mergând la copiii mei care studiau în  școlile apusene, în trecere spre alte destinații europene, sau în concediu, de obicei iarna, pe la târgurile de Crăciun, una din bucuriile pe care mi le ofer în ultimii ani, atât familiei, cât și mie personal din modesta mea leafă de bugetar.

Este adevărat și că autostrăzile germane sunt gratuite, spre deosebire de alte țări unde un drum pe autostradă te poate costa o sumă frumușică, ca de exemplu în Franța, unde un drum din Caen până la Strasbourg, te poate costa peste 100 euro, sau în Italia, unde taxarea este aproape la fel de scumpă.

Nu cred că e adevărat e că sunt încălzite, nici tehnic, nici practic nu este posibil acest lucru. Impresia că autostrăzile germane sunt încălzite e dată de faptul că indiferent de vreme, vară, iarnă, ploaie, viscol, autostrăzile arată tot curate, uscate fără urmă de apă sau de ninsoare. Nici iluminate nu sunt, doar în Belgia sunt becuri pe autostrăzi, poate pentru a vedea denivelările din asfalt, dar Belgia e o țara mică, cu câteva autostrăzi, așa că la ei se poate, dar nemții ce să lumineze? că n-au gropi în carosabil.

Cât de bine sunt întreținute autostrăzile germane, am văzut în noaptea în care am împlinit 60 de ani și când conform dorinței mele, am vrut să-mi petrec ziua în capitala Bavariei. Stăteam într-un splendid sat austriac din Alpii Chiemgau ai Bavariei, pe nume Lofer, la 5 km de granița germană și am fost impresionat de faptul că șoselele secundare și chiar drumurile comunale erau perfect curățate de zăpadă, de îndată ce aceasta cădea, mașini de curățat zăpada mai mari, mașini mai mici, mașinuțe ca o mică mașină de golf, sau chiar mașini mici ca cele de tuns iarba apăreau de peste tot și în scurt timp drumurile erau deschise, curățate și sigure. Așadar am plecat din satul Lofer către Munchen, pe un soare strălucitor, care punea în evidență albul imaculat al zăpezii căzute în ultimele zile și piscurile strălucitoare ale munților, profilate pe un cer albastru fără nici un nor. Ziua se anunța frumoasă pentru plimbare și pentru un tur al târgului de Crăciun din piața principală a orașului, cel de la Rathaus (primărie).

Cam pe la ora prânzului când am coborât din mașini s-a inorat și a început să miroasă a zăpadă, peste încă o oră a început să bată un vânt rece dinspre Alpi, iar la ceasurile după amiezii a început să ningă, ca la munte, cu fulgi mari. Ne plimbasem destul prin oraș, așa că înghețați am intrat la un “glühwein” pentru oamenii normali și un “kinderpunsch” pentru șoferi, într-un local drăguț și bine încălzit și unde pe deasupra ne-au lăsat să intrăm și cu câinele Heidi, restaurantul fiind pe lista localurilor “dog friendly” din Munchen. Am și gustarit ceva, o specialitate locală bavareză, un fel de cârnați albi, asemănători cu “nürnberger”-îi, dar serviți fierți în vase de ceramică cu apă clocotită, însoțiți de muștar nemțesc îndulcit cu miere de albine și cu “pretzel” sărați, așa că după osteneala acesta cu fineturi locale, am ieșit mai curajoși afară la tempestă. Se pornise un fenomen meteo pe care-l cunosc din copilărie, care-mi îngheța vârful nasului la săniuș, sau chiar mă ținea în casă zile în șir: viscolul. Mă rog, pe aici îi zice furtună de zăpadă, cred că denumirea este mai concretă, dar era într-adevăr furtună, vânt rece și destul de pătrunzător, zăpadă abundentă inițial umedă și apoi înghețată și tăioasă, care cădea în valuri cu sunete mai familiare Bărăganului, decât zonei în care ne aflăm, cu suluri albe învârtite de turnurile palatelor nobililor bavarezi răposați cu Domnu’ în bătălii medievale sau turniruri regale și cu șarpantele vilelor cochete de pe bulevarde. Ne-am dus să ne recuperăm mașinile, eu pe bătrânică mea Avensis, ginerele meu pe mai juna Audi.

Din păcate era numai bătrânica, cea mai tinerică fugise după un polițist local, care-o găsise abandonată pe un loc nepermis și atunci o pedepsise la un exil tractat, într-un stabiliment de mașini uituce, obraznice, căscate, sau tantaloaice, la periferia orașului. Nu întru în amănunte privind aventura recuperării ei, nici în numărul neuronilor distruși de stresul de a-ți vedea mașină dispărută, (dacă este corectă exprimarea) și nici în precizia și acuratețea birocrației germane, care pentru a te amenda îți explică la fiecare rând scris în procesul verbal ce și cum și aproape că te împrietenești cu polițaiul care te-a fript, atât este de amabil și de dornic să te ajute, “Ihr Fehler, wir tun alles, um zu helfen” (Tu ai greșit, dar noi facem totul să te ajutăm), care sună aproape ecumenic, sau mă rog macarenkovian.

Cum în program era și sărbătorirea preafericitului autor al acestor rânduri și aveam o masă rezervată la un restaurant (binenteles “dog friendly”) într-un fost pavilion reședință al grădinarului regelui Maximilian I al Bavariei, numit și acum familiar de bavarezi “Max”, în ciuda avertismentului de afară, am mai zăbovit câteva ore în jurul unui pahar de ceai “de incalzire”, a unuei farfurii cu bucate în prima repriza și a unui tortulet grozav cu jeleu din fructe de pădure și blat de ciocolată în repriza a doua, urmată de o prelungire pentru cafea. Așa că atunci când am plecat la drum, am cunoscut grozăvia unui viscol care bloca șosele, arunca tiruri pe margine și înfunda mașinile în troiene de zăpadă. Am plecat spre Salzburg, un drum de o oră, iar după 3 ore de condus printr-un coșmar în care se amestecau fulgi de zăpada, stropi de gheață aruncați de autocamioane, faruri nesimțite, strat de zăpadă din ce în ce mai gros, de 15-20 de cm, făgașe alunecoase și driblări anevoioase a mașinilor ieșite în decor, a trebuit să oprim la o benzinărie să așteptăm dimineața. (“Ca un copil aștept dimineața, pâna la lacrimi mi-e dragă viața”).

 Am înjurat atunci pentru prima data administratorii drumului străbătut, căci imaginile care ni s-au  derulat în acea noapte în fața ochilor, nu păreau din Germania, ci dintr-o țară în care ministrul transporturilor a stabilit axioma “Iarna nu-i că vara”pentru a scuză ineficiența și nesimțirea a baietilor destepti” care asiguraru dezăpezirea șoselelor.

Ori  acea noapte de coșmar  Germania am zărit cu  ochiului doar câteva mașini de dezapezire pe sensul opus  autostrăzii. Cum sejurul nostru   alpin se termina a doua zi, la îndemnul bărbaților din familia mea ne-am cumpărat lanțuri, le-am montat pe mașini apoi cu viteza melcului am luat-o spre munte pe ultimii 45 km drumului cu ideea că e mai bine să dormim in paturile noastre cu plăpumi de puf de de la pensiune decât să dormim înghețați prin mașini.  Ori drumul care era chiar șoseaua 21 nu era curățat, dar după miezul nopții era destul de liber asa că am putut merge pană la Bad Reichenhall fără probleme.

Dar cum soarta hotărâse că nu terminasem inca aventurile de ziua mea, mi-a oferit un nou cadou: GPS-urile setate pentru drumul cel mai scurt ne-au scos de pe șoseaua principală si ne-au trimis pe un drum secundar din munte (S 2101), care dădea in Weissbach der Alpenstrasse, dar pe care nu călcase picior de om sau roata de masina in acea noapte.   Audiu-ului care era in fata se avanta prin zapadă, de mi se părea că suntem pe skijeturi ce   traversau nămetii. Când am revenit după câteva zeci de minute, cu multe rugăciuni (mami), multe bombăneli (tati) pe șoseaua natională, am știut c-o s-o scoatem la capăt dacă nu apare vreun tir peste noi să ne arunce in Saalach. Din păcate drumul era tot înzăpezit  prin Melleck Steinpass si am protestat energic ca un om care plătește impozitele  Germania, in fine n-o să n-o lungesc, când am trecut in Austria, situația era la fel, dar când  apărut tabla cu teritoriul comunei Lofer am avut bucuria să dau de o sosea perfect curățată recent, la ora 3 noaptea. Am reușit astfel să ajungem la locul nostru de parcare si de cazare trecând Alpii Nordici ai Bavariei într-o noapte pe care n-o vom uita niciodată si să bem șampania franțuzească pregatită pentru ziua mea de naștere la ora 4, datorită unui primar care-si respectă oaspeții si-i așteaptă cu străzile curățate zi si noapte. Iata de ce la alegerile locale viitoare eu voi vota cu primarul .....din Lofer, doamna Bettina Mitterer de la Partidul Popular Austriac, careia ii multumesc ca stie să-si facă datoria impecabil.

Doamna Bettina Mitterer
primarul din Lofer

Targul de Craciun de la Sibiu

In fiecare an oficialitatile orasului Galati organizeaza de Sf. Andrei o sarbaroare a orasului, transformata treptat intr-o manifestare zgomotoasa, murdara si plina de kitsch-uri. "Zilele Galatiului" dincolo de eforturile oamenilor de cultura de a adauga un plus de spiritualitate manifestarii, sau de eforturile bisericii de a aduce o nota de sobrietate acestor manifestari, raman aceleasi bacanale triste, in care locuitorii orasului cu mic cu mare, sunt siliti sa suporte urletele derbedeilor, murdaria comertului ambulant, efectuat aproape in totalitate de indivizi din randul conationalilor, mai mult sau mai putin colorati, canodada artificiilor si mugetele vuvuzelelor, mirosul de bere ieftina, fum de mici si carnati la gratar intr-o zi in care ortodoxia sarbatoareste in postul Craciunului pe cel care se presupune ca ne-a crestinat (dar nu si educat) pe noi barbarii de la periferia imperiului roman.

O trecere recenta prin Sibiu mi-a aratat ca oamenii pot sa se bucure si altfel, mai civilizat, mai elegant, mai spiritual, de venirea Craciunului. Aflata la a sasea editie, Targul de Craciun de la Sibiu nu este cu numic mai prejos decat targurile de acelasi profil din Austria sau Germania, desi spre deosebire de acestea e mult mai aglomerat de o multime dornica sa se bucure de venirea Nasterii Domnului. Va las sa vedeti singuri imagini din targul sibian, sa puteti aprecia diferentele intre tigania din Galati si frumusetea din Sibiu.

Locuri de joacă?

Loc de joacă amenajat direct pe pământul gol de Pallegrini S.R.L.

Din start locul de joaca nu a avut gard ci s-au planat arbuşti
 să formeze un gard viu. Atât a mai ramas din el.

Dacă aveţi un nepoţel sau un copil l-aţi lăsa să se joace într-un astfel de loc? Din considerente economice (??) când acest loc de joacă din strada Anghel Saligny s-a amenajat, s-a decis ca pe jos să fie gazon şi nu pietriş, sau alt material de acoperire. Firma constructoare, prietena noastra, S.C. Pallegrini S.R.L. a adus pământ negru, l-a împraştiat şi a semănat gazon. Ce a ieşit, vedeţi şi dumneavoastră, mai pe la margini unde n-a călcat picior de copil, aşa că atunci când plouă, sau e umezeală, totul se transformă într-o mocirlă. În plus locul nu este împrejmuit, s-au pus în dorul lelii câteva fire de gard viu, care a dispărut, călcat în picioare de copiii şi mai ales neudat de nimeni. Seamănă din ce în ce mai mult cu maidanul copilăriei mele, unde însă primăria nu băgase câteva sute de mii de Euro în amenajarea lui.

Primarul Marius Stan la Regensburg

Aflăm din presa locală că domnul primar Marius Stan a fost recent în Germania la Regensburg la ceva întâlnire a oraşelor dunărene. Poate a vizitat şi oraşul, deşi mă îndoiesc că dacă s-a plimbat prin cel mai frumos oraş din Germania şi a trecut si prin Christkindle Markt (Piaţa de Crăciun) ar mai fi aprobat ţigănia de pe faleză inventată de Durbaca şi continuată de Niciolae botezată "târgul mesteşugarilor" din aşa zisele "Zilele Galaţiului" o sărbătoare împuţită cu miros de bere, mici şi urină umană.

Mă gândesc că dac-ar fi văzut cel puţin un parc din cele 5-6, cât are orăşelul german şi ar fi admirat lebedele, raţele sălbatice şi gâştele care plutesc pe apele din parcuri, s-ar fi înroşit atât de tare de ruşine de i-ar fi crăpat obrazul. Ori poate acolo cum se vede din fotografii domnul primar Marius Stan poartă ochelari, iar aici la noi nu. Altfel ar fi văzut haitele de căini comunitari din oras şi de pe faleza, coşurile de gunoi lipsă, găurile din asfalt, becurile lipsă de pe stradă şi murdaria din oraş.

Mă întreb dacă o astfel de reuniune internatională s-ar ţine la Galaţi, domnul primar unde şi-ar duce oaspeţii? Pe faleză să-i latre câinii comunitari? La Gârboavele să-i muşte căpuşele? La Zătun să vadă banii europeni risipiţi pe un hogeac de politicieni locali? La Parcul Rizer unde copacii au fost înlocuiţi de stâlpi de oţel?

Una din cele 3-4 haite de câini comunitari de pe faleză.

Alba-neagra cu borduri la Galaţi

În frumoasa noastră ţară am văzut până acum destule excentricităţi ale aleşilor locali. Gondole, săli de sport, bazine de înot în comune fără apă şi canalizare, asfaltări direct pe pământ, stâlpi de electricitate rămaşi pe carosabil, treceri de pietoni care nu duc nicăieri, bănci vopsite tricolor etc. De departe cea mai populară aberaţie a administraţiei publice locale este "BORDURIADA". Nu ştim cu precizie cine este autorul acestei iniţiative locale, devenită naţională, bănuim că nea Jenica Durbacă, pe vremea când era primar a inaugurat operaţiunea înlocuirii bordurilor vechi, cu altele noi. Cei drept înlocuia borduri din granit de Măcin, montate încă de pe vremea când primarii oraşului erau aleşi pentru merite, nu pentru pungi de faină şi de mălai, sau cu aprobari de garaje semnate pe spatele solicitantului, în parcarea de la Primăria Galaţi sub ochii  "Lupoaicei" şi a fraţilor gemeni Remus şi Romulus. 
Oricum fostul primar al oraşului avea deja renumele unui om "gospodar" dar cu "fixuri": se remarcase pe platforma Combinatului Siderurgic Galaţi prin faptul că la uzina unde lucra, Intreprinderea de Utilaj Greu ( I.U.G. trăsese dungi şi linii cu var în jurul halelor, de unde îi apăruse şi prima poreclă, cea de "Giani Dungă". Mai apoi alergic fiind la fulgii de plop, în calitate de primar al municipiului, pusese să se taie plopii din oraş, alegându-se cu o noua poreclă "Eugen Drujbacă". Iar în perioada sa de glorie, înlocuise bordurile din granit din perioada Regatului, cu borduri din beton din perioada I.A.C.M.R.S.G. & Prefabicate de Beton. Unele voci au spus atunci că bordurile din granit au luat calea Germaniei, dar au fost numai vocile unor cârcotaşi, care au fost uşor astupate cu câte o aprobare de garaj, un contract de publicitate cu Primăria, sau un loc de veci la Cimitirul Sf. Lazar din Galaţi, supranumit şi "Coca Cola". 
După afacerea cu bordurile Durbacă s-a ales cu cea de-a treia poreclă "Giani Bordură", care n-a prins la populaţie, aşa cum n-a prin la populime nici ultima porecla primită, cea de "prim secretar", atunci când onorabilul politician galăţean, pierzând primăria la alegerile locale, s-a orientat spre funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, un fel de prim secretar, dar cu mai mulţi bani pe mână şi mai multă putere. Acum putea să schimbe bordurile şi din comunele şi satele gălăţene, dar cum acestea nu prea aveau borduri, trebuiau urgent aduse şi montate.
Exemplu bordurilor din Galaţi s-a extins ca o pată de ulei în toată ţara şi fiecare primar a mai adaugat câte ceva. În perioada lui de glorie, primarul sectorului 3 din capitală, un domn de la P.D.L. numit Liviu Negoiţă, adusese la un nivel superior problema bordurilor, în sensul că aşezase bordură peste bordură. 
Ori paternitatea ideii de schimbare a bordurilor şi dacă este necesar şi dacă nu, trebuia să se întoarcă la gălăţeni: de acolo se ivise ideea genială care a adus prosperitate fabricanţilor de borduri şi bani pentru puşculiţa de partid. Şi pentru a duce pe noi culmi borduriada, la Galaţi bordurile nu numai că se schimbă, dar se şi vopsesc în alb şi roşu. Iniţial s-a dorit vopsirea lor în galben şi roşu, ca să reprezinte culorile partidelor aflate la putere în consiliul local PNL+PSD=LOVE, (sau Uniunea Stânga-Dreapta), însă apariţia pe galben a unor săgeţi de origine liberală, ar fi provocat confuzie printre conducatorii auto, iar prezenţa unor trandafiri ar fi produs confuzie printre pietoni, mai ales printre pietoane, aşa că s-a recurs la vopsirea alb-roşu a bordurilor pentru a nu provoca discuţii răutăcioase. Mai exista o teorie legată de provenienţa actualului primar de Galaţi, domnul Marius Stan, anume de pe funcţia de preşedinte al Clubului de Fotbal Oţelul Galati, care are culorile alb-roşu-albastru, dar din nefericire, la momentul declanşării vopsirii bordurilor, pe piaţa vopselelor situaţia era cam albastră. Aşa că ne mulţumim cu alb-roşu, sau mă rog cu ce se mai vede din alb, după câteva ploi locale combinate cu praful (ne)măturat de ecosalişti. Cu borduri vopsite în alb-roşu şi cu o nouă firmă la intrarea în oraş dinspre Brăila: "Bine aţi venit în Galaţiul Nou".
Care nou? Cu oameni în administraţie aleşi pe criteriul: "la vremuri noi, tot noi?" Adică tot ei? 
Atârnat în propria sa lâncezeala balcanică, ca un palton vechi pus la naftalină şi sufocat de interese electorale şi politice, primarul actual n-a reusit în jumătate de an de mandat să facă mai nimic notabil în târg. Străzi murdare, coşuri de gunoi lipsă, apă cu presiune scăzută la etajele superioare din blocuri, frigul şi absenţa apei calde în locuinţe, pieţe sufocate de precupeţi, haite de câini comunitari, autobuze şi tramvaie murdare, străzi desfundate la câtva timp după inaugurare, asfaltări de duzină făcute în bătaie de joc, afişaj ilegal electoral pe toţi stâlpii din oraş, sunt doar o parte din problemele de care ar trebui să se ocupe primarul urbei. Poate după vizita din Germania. Poate la anu' şi la mulţi ani. Poate la paştele cailor. Poate la alegerile următoare. Poate vom avea totuşi un Nou Galaţi nu doar pe stâlpi, ci şi în faptă. Pâna atunci Galaţiul rămâne "Oraşul (alb) roşu , oraşul periculos".

Az a szep, az a szep, akinek a szeme kek, sau "Ciocoii vechi şi noi" de Marian Filimon

Mint mondják a magyar jöttment?

Uneori oamenii după o anumită vârstă, ajung să facă lucruri care-i aruncă în ridicol. Este şi cazul lui Marian Filimon, preşedintele Patronatului Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din Galaţi care candidează din partea ......Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Probabil politica UDMR pe vremea când erau la guvernare alături de PDL şi când prin taxele forfetare introduse de guvern, s-au facut praf câteva milioane de IMM-uri, l-a ambiţionat pe Filimon să distrugă partidul florii de lotus din interior, ca un adevarat virus!
„Păi, ştie toată lumea că au luat hotărârea să candideze aceeaşi parlamentari de altă dată. Dar, repet, eu nu vreau musai în Parlament. (!!??) Vreau neapărat să se facă, să facem ceva pentru oraşul acesta care a ajuns de râsul curcilor. Gestul meu de a merge la UDMR are cu totul şi cu totul alte conotaţii decât cele politice şi mi-l asum cu responsabilitate. Cine îl înţelege, de bine, cine nu, la fel de bine. Despre UDMR la Galaţi? Numai de bine”. (Impact Est)
„M-am înscris în UDMR şi candidez pe colegiul 6 din centrul Galaţiului, aici unde este crema Galaţiului, intelectualitatea Galaţiului, în semn de frondă, în semn de protest, în semn de sfidare, în semn de da cu tifla, tuturor celor care de 22 ani conduc judeţul acesta şi alegătorilor noştri dragi şi scumpi care votează ca proştii. Sper să găsesc vreo zece intelectuali care să mă voteze, să voteze omul sau partidul”, a spus Filimon.„Sunt român get-beget din tată în fiu. Străbunicul meu a fost luptător, a fost curcan, la Smârdan, în Războiul de Independenţă. Bunicul a făcut războiul în Cadrilater şi Primul Război Mondial şi tatăl meu a fost în Al Doilea Război Mondial. Toţi moşii şi strămoşii mei sunt aicea. Nu am nicio afiliere gentică şi efectiv mă duc la UDMR din motivaţia pe care v-am spus-o. Deasemenea, consider că este un partid serios, de profesionişti. Şi au făcut dovada acestor lucruri: şi-au atins toate scopurile până în prezent”. (PresaGalaţi.ro). Cum această experienţă nu este nouă pentru domnul Filimon, el fiind acum ceva ani vicepreşedinte al APR, din care a fost dat afara de Durbacă, ne aşteptăm să avem un coicoi vechi utecist într-un scaun de parlamentar udemerist care să încerce din nou să ne vândă televizoarele lui Copos că broşurelele pe care ni le bagă în cutia poştală nu ne conving.

Până când domnule primar?

Nebunie în parcarea Policlinicii judeţene Galaţi

Am mai scris şi altă dată despre nebunia din parcarea Policlinicii Judeţene, unde mafia taximetristilor face legea şi unde a parca devine o aventură riscantă pentru oricine. Deşi parcarea a fost mult redusă prin alegerea nefericită de a construi unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean în parcarea policlinicii, reducând astfel spaţiul de parcare cu 2/3 şi deşi numărul de taxiuri este limitat, în fiecare zi lăsată de Dumnezeu numărul de taximetre este cel putin dublu, blocând accesul spre spital şi împiedicând oamenii bolnavi, care nu se pot deplasa, să ajunga la policlinică. Şi toate acestea se petrec sub ochii binevoitori ai Poliţiei Comunitare, sau Locale cum îi mai spune acum, care vânează pe cei ce parchează pe stradă, sau pe unde apucă, că loc în parcarea spitalului nu găsesc.

Deşi se promite de 2-3 mandate că situaţia chioşcurilor din staţia de autobuz din Micro 19 şi a parcării respective va fi rezolvată odată cu sistematizarea  zonei, prin amenajarea maidanului cu gunoaie din curtea Spitalului Judeţean Galaţi, se vede treaba că persoane importante cu interese comerciale pun beţe în roate acestui proiect, dacă el a existat vreodată sau a fost o alta gogoriţă a lui Dumitru Niciolae.

În ce priveşte tupeul şoferilor de taximetre, care nu au frica de nimic şi se trag de şireturi cu Poliţia Comunitară, ba uneori în rarele apariţii (când are de adus vreun şofer beţiv la Medicina Legală) şi cu Poliţia Rutieră, nu poate fi decât o explicaţie: patronii din spatele acestor firme sunt oameni ataşaţi ca marca de scrisoare de politicienii locali care-i ţin în braţe. 

Poate noul primar (deja vechi de 6 luni) va lua o decizie şi în ce priveşte transportul în comun din Galaţi şi va scutura un pic mafia taximetrelor şi pe cea de maxi-taxi din Galaţi în spatele cărora se ascund oameni grei, ataşaţi de PSD-ul cu care Marius Stan a bătut palma în amalgamul numit USL.

Apropos, domnule Stan: în afară de borduri schimbate după modelul Durbacă şi borduri vopsite după modelul Videanu, mai ştiţi să faceţi şi altceva? Sau nu vă lasă "pretinii" cu care vă afişaţi fără jenă pe toate banerele electorale?

Bătălia pentru clienţi blocheaza intrarea în curtea spitalului

Pe de 3, pe de 5 ca la poker.

Cănd nu mai e loc in parcare blocam strada si punem avaria ca se poartă.

Cei care ne otrăvesc cu voie de la primărie

B-19-NRX

Nu e bine domnu' mire!

Casă de piatră şi iarba calcată.

Eşecurile şi "succesurile" administraţiei gălăţene: Portul de ambarcaţiuni

Iarna lui 2012 a adus cu ea geruri năpraznice care au îngheţat complet fluviul de la un mal la celălalt. Cum era de aşteptat şi cum de altfel şi scrisesem aici, construit fără nici-o protecţie, portul de ambarcaţiuni inaugurat cu mare fast cu un an înainte, s-a făcut bucăţi, atunci când sloiurile au început să lovească locurile de acostare. Bucăţi întregi din puntea de acostare s-au rupt şi alături de geamanduri au luat-o la vale. Unele au putut fi recuperate, nu atât că cineva s-a sinchisit de ele ca valorează ceva, dar erau un adevărat pericol pentru navigaţie. Şi înca mai sunt. În urma cu două nopţi am fotografiat în dreptul restaurantului „Pescarul” mai multe geamanduri desprinse din boxele de acostare ale bărcilor, prinse între ele de o structura metalica care ar face praf şi elicea unui vas maritim nu doar a unei şalupe.

Bucăţi din portul de ambarcaţiuni în derivă pe Dunăre.

Hai să vedem de ce s-au dus pe apa Dunării banii noştri: 700.000 € de la Ministerul Turismului şi 400.000 € de la bugetul Consiliului Local Galaţi.

În 2004 la comanda Primăriei Galaţi, IPTANA S.A. Bucureşti (fostul Institut de Proiectare Transporturi Auto, Navale şi Aeriene) a executat un studiu de fezabilitate pentru construirea unui port de ambarcatiuni uşoare la Galaţi. Conform propunerilor acestor recunoscuţi specialişti, portul avea să fie amplasat într-un golf (buzunar) al Dunării care există şi în prezent, acolo unde Valea Ţiglinei se varsă în fluviu. 

Proiectul IPTANA ignorat de administraţia din Galaţi

Ignorând studiul de fezabilitate de mai sus, Primăria Galaţi a decis amplasarea marinei în aval de „Trecere Bac”prin construirea unei pasarele paralele cu malul fluviului şi cu promenada de pe faleza inferioară. Cităm din presa pupincuristă a vremii:

„Formula implementată la Galati are un grad mare de unicitate, prin soluţia tehnica aleasă. Este o marină realizată cu minimum de costuri, dar care trebuie protejata impotriva sloiurilor de gheaţă din timpul iernii (sâc!). O protecţie clasică, cu diguri, ar costa milioane de euro. S-a aplicat soluţia construirii în amonte a unui deflector de gheaţă, a declarat Remus Baisan, reprezentantul firmei constructoare, Black Sea Magic Constanţa. Pe termen scurt, nu vor fi probleme cu depunerile de aluviuni. Zona a fost dragată după ce nu mai fusese curăţată de aproximativ 30 de ani şi va mai necesita o noua dragare peste 15-20 de ani.” (pe ce pui pariu?)

Cât de bun a fost deflectorul am scris imediat după construcţia lui: buturugile aduse de ape se opreau încă din timpul verii în amonte de port în pilonii pasarelei, determinând colmatarea albiei şi avariind stâlpii înfipţi în mâlul Dunării. În ce priveşte colmatarea, vă las să priviţi singuri imaginile de la faţa locului: în unele zile poţi trece cu barca spre locul de acostare doar dacă este goală şi de capacitate mică.

Eşecurile şi "succesurile" administraţiei galăţene: Devastarea Parcului Rizer II

Cum arăta Parcul Rizer înainte de modernizare.

Cum arată Parcul Rizer după taierea copacilor

Gardul antitanc din beton armat placat cu plăci de ceramică.

În loc de copaci o pădure de bare metalice
numai bune de furat de "colecţionarii" gălăţeni cu căruţe

Stâlpii de iluminat au nu mai puţin de 4 lampadare.

Amfiteatrul şi "agora".

Vara când veniţi în parc veţi cauta umbra copacilor din metal.

Am văzut ieri că astfel de lucrări complet inutile, groteşti şi kitsch, nu folosesc decât la sifonarea banului public de la stat către constructorii apropiaţi pardidelor politice, pentru a li se returna sub forma de şpăgi în special în campaniile electorale. Oare ce s-ar fi putut face cu 47 miliarde de lei vechi (4,7 milioane de lei noi)? Vă spun eu: dintr-un milion de euro s-ar fi putut achiziţiona de la populaţie la preţul pieţei, 40 de apartamente cu 2 camere, pentru tinerii lipsiţi de locuinţe şi care aşteaptă de ani buni darea în folosinţă a blocurilor A.N.L. din Cartierul Siret, blocuri scumpe, fără utilităţi şi în plus amplasate în alt judeţ.
Numai partea de proiectare a acestui "minunat" parc costa la data adjudecarii licitaţiei 98.139 lei, dar pe parcurs sunt sigur ca aceasta suma iniţiala a fost depaşită. Pentru ce s-au plătit 100.000 lei (1 miliard de lei vechi) pentru un astfel de proiect? Ce structuri de rezistenţă atât de complicate cerea un parc de a înghiţit atâta bănet? Ce instalaţii nemaipomenite au fost necesare a fi proiectate cu 1 miliard de lei? Ce este parcul Rizer, nava cosmică, sau spărgator de gheaţă să coste atâta un proiect?
Despre executantul acestui proiect S.C. Pallegrini S.R.L. nu mai vorbim. Abonat veşnic la licitaţiile primăriei Galaţi, acest "tancrad" al parcurilor gălăţene plantează cu nemiluita în toate cartierele oraşului locuri de joaca pentru copii constând din 2-3 leagane, 1-2 balansoare, o groapa cu nisip, un topogan şi câteva băncuţe pentru modesta sumă de 200.000-300.000 lei. La mine în cartier a construit 3 astfel de locuri de joacă, unul din ele direct pe pământ spre bucuria mămicilor şi bunicilor care-şi spală odorul după plimbarea în parc, la o zi după o ploaie. Pallegrini este câştigător şi al licitaţiei pentru modernizarea Grădinii Publice din Galaţi estimat iniţial la 1,5 milioane de Euro. Cum proiectantul a "uitat" să prindă în reabilitare şi fântâna arteziană din grădină, la proiect s-au mai adăugat lucrări de 140.000 Euro. Proiectul în sine a costat şi el un mizilic: 200.000 lei şi a fost adjudecat de firma S.C. Spiri Com S.R.L. Bucureşti, atât de "spiri" că a uitat fântâna pe afară.
În definitiv de ce să nu se adauge? S.C. Pallegrini S.R.L. a câştigat licitaţia pentru Parcul Rizer cu o sumă, dar până acum a păpat alta, că regula actelor adiţionale a făcut carieră în România inclusiv la Galaţi.
Pentru cei care n-au habar despre aceste finanţări va precizez că ele fac parte din POR (Programul Operaţional Regional), Axa 1. 
E de notorietate pentru toată lumea că finanţarea pe axa 2 a fost blocată în România de Bruxelles în urma unor analize pe teren care au arătat lucrari de mântuială, devize false, risipa de bani si putoare de corupţie. Urmează a fi verificată şi axa 1, unde vom avea numeroase surprize, finanţările fiind in majoritate destinate admninistraţiilor publice. În condiţiile în care finanţarea europeană pe aceasta axa va fi blocată, costurile vor fi suportate de bugetele locale şi ale ministerelor, adică de NOI.

Eşecurile şi "succesurile" administraţiei galăţene: Tragedia Parcului Rizer

Proiectul de amenajare al Parcului Rizer din Galaţi

Am scris şi altădată despre risipirea banului public din bugetul local sau chiar european pe investiţii cel puţin ciudate ale Primăriei Municipiului Galaţi: maşinuţe de înregistrat harta sonoră a oraşului, complexe pentru tineri pe care le duce Dunărea la vale atunci când vin inundaţiile, străzi reparate în batjocoră, de pe care au dispărut trotuarele, locuri de joaca pentru copii amenajate direct pe pământ, devenite mocirla la prima ploaie, port de ambarcaţiuni plecat pe apa sâmbetei etc. Toate, dar absolut toate sunt lucrări făcute doar pentru ca firmele care le execută să sugă din bugetul local şi de ce nu şi din cel al ministerelor, sau din cel alocat din fonduri europene, sume cât mai mari, din care o mare parte se întorc la cei care le-au comandat din administraţia locală sub forma de şpăgi. 
ŞPAGA de partid a devenit la ora actuală o instituţie de care toţi politicienii indiferent de culoarea politica abuzează atunci când prin graţia partidului care i-a propulsat, au în mâna un pix şi în faţă o hârtie de semnat pentru vreo lucrare. 
Să luam de exemplu Parcul Rizer, despre care presa a scris recent că dacă se va materializa proiectul de iluminat al parcului, vom concura cu Las Vegasul la risipa de energie electrică.
Înfiinţat în 1940 pe locul unei vechi pieţe de fân, Parcul Rizer a fost prin anii '60 un punct de atracţie al zonei în special prin cinematograful în aer liber situat în apropierea căminelor studenteşti. Lăsat în paragină de autoritaţile comuniste, degradat de boschetari şi pe ici pe colo ciopârţit de câţiva copaci, parcul a rezistat peste ani, mai ales prin arborii săi care s-au dezvoltat fără a fi îngrijiţi de nimeni. Cum infrastuctura (alei, iluminat, banci, etc.) se deteriorase, Primaria Galaţi a decis să reamenajeze parcul şi a scos la licitaţie proiectul de reamenajare a parcului. A fost desemnata o firma de apartament din Iaşi, pe nume Green Project & S.C. Aramis S.R.L.  care a elaborat un proiect grandios, scump şi total neadaptat la scopul iniţial: reamenajarea unui parc. Cei de la Green Project & S.C. Aramis S.R.L. au dorit să facă un parc care să îmbine zone culturale, sportive, de promenadă, de odihna, de servicii etc. toate într-un singur loc, mai precis în locul copacilor, care în portofoliul de prezentare al firmei este consideraţi ca fiind: "fond vegetal destul de redus care se limitează la prezenţa unui patrimoniu arborescent deteriorat şi nevalorificat".
Aşadar ignorând regula de aur a destinaţiei şi amenajarii unui parc: "Un jardin publique est un terrain enclos, paysage et plante destine a la promenade ou a l'agrement du public", proiectanţii au înghesuit în cele 3 ha ale parcului: amfiteatru, locuri de joacă (2), pergolă, platformă de expunere opere de artă, fântăni arteziene (2), luciu de apă în 5 trepte, "agora", pistă pentru patine cu rotile, platforme de colectare deşeuri şi pentru servicii, parcare, iluminat pentru fiecare arbore, sistem de udare in picatura, etc. Toate aceste vom vedea că au apărut în loc de copaci şi în schimbul modestei sume de 1 milion de euro.

Parcul Rizer
zonele de culoare bruna au fost defrişate de arbori

Parcul Rizer Galaţi
zonele în galben sunt zone din care a disparut vegetaţia
"unui patrimoniu arborescent deteriorat si nevalorificat" 

Cum un parc nu poate exista fără copaci, în locul arborilor naturali au apărut arbori de metal şi alte năzdravănii, cum ar fi un gard de un miliard de lei.

Arborii de metal

Gardul de un miliard de lei.

Va urma.

Zece argumente împotriva construirii la Galaţi a unei termocentrale pe cărbune de către Enel

Zilele trecute deasupra oraşului un zeppelin al organizaţiei Greenpeace a făcut senzaţie printre locuitorii urbei. Protestând impotriva firmei Enel cu mesajul "Enel Climate killer" ecologiştii încercau să atragă atenţia asupra pericolului pentru sănătate generat de amplasarea în Zona Liberă Galaţi a unei termocentrale pe cărbune. Prezentata ca fiind o investiţie de "succesuri" de numeroşi reprezentanţi din administraţia locală, termocentrala promovată cu tupeu ca fiind extrem de benefică pentru oraşul Galaţi este de fapt o gogoaşă electorală pentru proşti:
1. Investiţia nu aduce mari beneficii pentru oraş din taxe şi impozite, fiind amplasată în Zona Liberă
2. Investiţia nu aduce locuri de muncă suplimentare, fiind vorba de o termocentrală complet automatizată, în care vor lucra maxim 200 oameni în special la pupitrele de comandă şi la întreţinere, majoritatea fiind italieni.
3. Investiţia nu va duce la scăderea preţului apei calde şi a căldurii la Galaţi, răcirea apei producându-se tot în turnuri de răcire din incinta termocentralei.
4. Combustibilul folosit va fi combustibil fosil, mai precis carbune, din a cărui ardere se poluează solul prin cenuşă, aerul prin fumul care conţine sulf şi alte numeroase pulberi şi gaze toxice, apa prin deversare în Dunăre a reziduurilor inclusiv a apei tehnologice (calde) care modifica ecologia fluviului.
5. cărbunele utilizat va fi importat din Ucraina, deci mineritul românesc nu va avea nimic de câştigat.
6. transportul cărbunelui din Ucraina se va face cu barje ucrainiene, deci transportatorii gălăţeni şi români nu vor avea nimic de câstigat.
7. toata producţia de curent electric va fi exportată, deci nu vom avea în nici-un caz un preţ la curent mai mic decât cel al pieţei.
8. există riscul poluării cu ploi acide a unor zone protejate aflate în apropierea Galaţiului: Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Parcul Naţional Munţii Măcinului, Lunca Joasă a Prutului Inferior, Parcul Natural Insula Mică a Brăilei şi chiar Parcul Natural Putna Vrancea.
9. exista riscul poluării cu cenuşa de termocentrală a culturilor agricole din tot judeţul şi din judeţele învecinate inclusiv pe mari distanţe prin antrenarea de către vânturi
10. la poluarea fizică si chimică a mediului se adauga şi poluarea vizuală prin coşuri de evacuare a fumului, halde de cărbune, halde de cenuşă etc. Vom avea si la răsărit de oraş o privelişte similară cu cea din apusul urbei: infernul lui Dante ajuns pe pământ.
 Şi atunci de ce?
Vezi aici o teza de doctorat pe aceasta temă.

Din ciclul "munca la români": bugetarii din societăţile primariei Galaţi

Reparaţii strada Basarabiei

Reparaţii strada Basarabiei

Reparaţii Gradina Botanică

Măturatul falezei: ca să pară folosita mătura se târâie pe asfalt.

Măturatul străzilor: ca să pară uzată mătura se târâie pe asfalt 

Protecţia muncii.

Eşecurile şi succesurile programelor municipalitaţii gălăţene cu finanţare europeană

Containere de 900.000 euro lăsate la bunul plac al ţiganilor bidonari.

Managementul integrat al deşeurilor urbane solide în municipiul Galaţi şi împrejurimi" (Măsura ISPA 2003 RO 16(P)PE(027), în valoare totală de 23.000.000 de euro.

Reciclare europeană la Galaţi.

Noroc ca mai aduna cineva PET-urile.

Eşecurile şi succesurile programelor municipalitaţii gălăţene cu finanţare europeană

Cam aşa curge apa potabila reabilitată pe bani europeni.

Masura ISPA Nr. 2004/RO/16/P/PE/005-02: LUCRARI DE REABILITARE RETELE DE APA POTABILA SI CANALIZARE (120 KM)

Data semnării contractului:  31 ianuarie 2008

Contractor: Soares da Costa – Monteadriano (Portugal) –Vega’93 (România) Consortium

Valoare: 42,263,883.36 EUR

Durata:  27 luni

Dată începere: 10.03.2008

Termen de finalizare: noiembrie 2010

Obiectiv: optimizarea funcţionarii sistemului de alimentare cu apă, respectiv canalizare

Investiţiile vor include:

reabilitarea reţelei de distribuţie apă potabilă 75 km;

reabilitarea conductelor de aducţiune şi cămine – 11km;

reabilitarea reţelei de canalizare 20 km;

extinderea reţelei de canalizare – 14 km;

Aşa arată unele străzi după ISPA.

De frica primarului

Un jaf de automacara închiriata de la Atlas SA ca să intoxice gălăţenii.

La o lună de zile de la furtuna din 16 iulie trupele de desant ale ADP Galaţi au reuşit cu chiu cu vai să scoată de pe faleza inferioară trunchiurile arborilor doborâti de furtună. Ca adevăraţi moldoveni ce sunt, care lucrează doar cu doua viteze: "îşetişor" şi "diloc", cred că îi apuca toamna tot adunând crengi. Noroc cu primarul care a vrut să viziteze faleza de Ziua Marinei, că altfel ne împiedicam de crengi şi în decembrie.

Anticele tractoare ale ADP furnizoare de pete de ulei si motorină pe asfalt.

1 cu lopata 4 cu mapa.