La 23 de ani de la răsturnarea regimului
comunist al lui Ceauşescu toată industria ridicată în anii societăţii socialiste multilateral dezvoltate s-a evaporat. Combinate,
fabrici, uzine, complexe zootehnice, IAS-uri, SMT-uri, CUASC-uri, MAT-uri,
flote de pescuit oceanic şi flote maritime (şi lista ar putea continua către
infinit) au disparut înghiţite de o aşa zisă privatizare. Spun aşa zisă privatizare, că ceea ce părea în anii ’90
a fi esenţa economiei de piaţă, la noi în România a fost o caricatură a
procesului de trecere a capitalului de la stat la privat. Prin manevre
financiare acoperite de clasa politică, avuţia naţională obţinută prin
sacrificii ale întregului popor în anii ’80, a trecut în mâinile câtorva mii de
băieţi deştepţi. Cum a fost posibil? Simplu,
prin corupţie tolerată de autorităţile statului. Cel mai simplu mecanism
cunoscut era căpuşarea. Căpuşarea se
poate face prin mai multe metode: cumpărare de firma privată de produse
ieftine, eventual fără să le plătească, sau vânzare de servicii, sau echipamente
scumpe. Să luam de exemplu cazul Sidex.
Firmele particulare cumpărau la un preţ preferenţial tabla de la Sidex, fără să plătească şi vindea tabla în
profit. Deşi datoare către combinat, situaţie în care ar fi trebuit să fie
trimise la plimbare când veneau cu noi cereri de tablă, aceleaşi firme aveau
prioritate faţă de firmele de stat, sau faţă de cei care nu dădeau şpagă pentru semnătura de pe repartiţie.
Ori pentru a produce tabla, combinatul se împrumuta la banci în loc să-şi
recupereze datoriile de la clienţi. În acest mod Sidex a ajuns în câţiva ani
după revolutie să acumuleze datorii enorme către bănci şi catre bugetul de
stat. În mod similar cu tabla se petreceau la combinat şi afacerile cu alte
produse metalice, sau chimice, în special cele cu benzen. Utilizat ca materie
primă pentru diverse produse chimice de către combinatele de profil din
Moldova, benzenul putea fi introdus şi în procesul de rafinare al petrolului şi
transformat cu uşurinţă în benzină. Ori băieţii
deştepţi asta şi făceau, luau benzen de la Sidex, îl transformau în
combustibil, obţinând un profit considerabil, dar ruinând în acelaşi timp şi
industria chimică rămasă fără materie prima (de exemplu Carom Oneşti care
fabrica cauciuc sintetic). Liberalii gălăţeni au fost printre primii care au
intrat în morişca asta, firma lui Sandu Traian Galtour şi cea a senatorului Paul Păcuraru Eurocom SRL fiind în topul celor care au cumpărat benzen en gros.
O altă modalitate de a căpuşa combinatul a fost aceea de a-i vinde produse şi servicii
scumpe şi adesea inutile. Nu includ aici serviciile turistice oferite
muncitorilor din combinat prin firma Galtour
a dlui. Sandu Traian care l-au îmbogăţit peste noapte pe fruntaşul liberal,
punându-l chiar în situaţia ingrată de a fi nevoit să cumpere patrimoniul ONT
Galaţi format din Hotel Galaţi şi Hotel Dunărea plus spaţiile comerciale ale
agenţiei de turism. Dar pot să vă dau exemplu altui cârciumar din oraş, care a
efectuat deratizari de sute de milioane la Sidex. Ori
toată lumea recunoaşte importanţa combaterii rozătoarelor în industria
metalurgica în special în siderurgie, unde contaminarea oţelului cu reziduuri provenite
de la rozătoare poate deveni un subiect de sănătate publică!
Am dat câteva exemple. Deşi unele din ele au fost anchetate de Poliţia economică, Garda financiară etc. tot politicienii au pus batista pe ţambalul justiţiei şi pupat toţi Piata Endependenţi.
Chiar şi marea vrăjeală a privatizării Sidex prin
vânzarea pachetului majoritar de acţiuni pentru 54 de milioane de dolari către
LNM Mittal Steel, obţinută de magnatul indian prin trafic de influenţă şi
corupţie la nivel înalt (125000$ pentru campania electorală a lui Tony Blair
care a intervenit pe lângă Adrian
Năstase) nu a fost niciodată anchetată serios de nimeni în România şi nici n-o
să fie vreodată.
Sidex putem însă să spunem că a fost un caz
norocos. Încă mai respiră, greu, dar mai suflă. Alte firme importante din Galaţi
au dispărut în ceea ce am numit cartaginizare,
adică s-au vândut pentru a deveni profitabile,
la scurt timp s-au închis, salariaţii au fost disponibilizaţi, materia primă,
maşinile, utilajele au fost prăduite, adesea la fier vechi, clădirile demolate
pentru a face loc la diverse alte inginerii financiare: marketuri, sedii de
firme, complexe imobiliare, sau pur si simplu au foat demolate fără să se mai
construiasca nimic, (cazul Apollo).
Un exemplu grăitor este cel al firmei Mehid
S.A. (fosta IMH, Intreprinderea de Utilaje Mecano-Hidraulice) cunoscută în
toată ţara pentru faptul că aici s-au construit pentru prima dată castelele de
apă metalice ale căror sfere se mai văd şi astăzi încă profilate pe cer prin satele şi
câmpurile patriei. Cumpărată de miliardarul de carton Corneliu Mangalea, un
veşnic candidat la primaria Galaţiului, Mehid S.A. a fost închisă după 2 ani de
privatizare de succes, muncitorii
trimişi în şomaj (adică plătiţi din taxele luate de la mine şi de la tine),
sculele şi maşinăriile vândute, clădirile ipotecate la bănci şi this is the end!
Bandele de ţigani demolatori din cartier au
desăvârşit restul: au furat fierul vechi, au ars pe foc tâmplăria, iar acum
vând căramizile din halele distruse, bucată cu bucată. Din Mehid vor rămâne doar
terenurile însumând 35000 metri pătraţi, numai bune de un mol şi câteva blocuri
la concurenţă cu vecinul ei de vis-a-vis, fosta I.S.C.L. (Intreprinderea de Sârmă,
Cuie şi Lanţuri) devenită acum un bloc pompos numit Italian Residence.
 |
| La vânzare relicvele Mehid SA. |
 |
| Circuitul bunurilor în societatea românească: de la stat la terminator şi apoi la demolator |
Postări
