Noul Galaţi e tot ăla vechi

Ce poate fi mai frumos într-o dimineaţă superbă de primăvară când eşti la plimbare pe faleza Dunării de la Galaţi cu câinele, (cazul meu), sau cu copiii, (cazul altora), sau pur şi simplu la alergat (cazul soţiei), sau la o mişcare în aer liber? Puţine lucruri la noi în târg. Nu ai la dispoziţie alte locuri de promenadă, Parcul Rizer şi Grădina Publică care au costat milioane de euro încă nu sunt accesibile, Parcul Libertăţii care a costat şi el cam tot pe atâta este parţial devastat şi inaccesibil, iar Parcul Carol mai are un pic şi dispare sub asediul samsarilor imobiliari şi al indiferenţei autorităţilor. Pădurea Gârboavele? Poate, dacă vreţi să vă alegeţi cu o căpuşă, sau cu o urticarie numită elegant fitofotodermatoză de la plantele crescute aiurea acolo. Sau cu o tăietură în talpă, de la numeroasele cioburi provenite de la sticlele sparte de petrecăreţi, că tot nu se găseşte vaccin antitetanic.
Aşadar să ne întoarcem la Faleza Dunării. Facem abstracţie de movilele de coji de seminţe şi de mitocanii care parchează maşinile pe iarbă.

Facem abstractie de bancuţele rustice din lemn aruncate din parcul de câini de nişte derbedei în Dunăre, doar ca să-şi umfle muşchii, că n-au găsit nici-un poliţist comunitar. 

Sau de veşnica maşină a salubrităţii care ne parfumează şi ne afumează zilnic în trecerea ei victorioasă de la o crâşma de pe faleza la alta.

Aşadar dacă vrei să te relaxezi pe faleza Dunarii de la Galaţi trebuie să treci peste multe. Inclusiv peste avion. De fapt avionul este cel care trece peste tine, aşa razant la câţiva zeci de metri, să sperie copiii şi câinii. Dar nu numai că trece, avionul mai şi stropeşte. Nu ştim cu ce, în orice caz este ceva ce miroase disgraţios. Nu ştim de ce, că dacă pulverizezi cu insecticide din avion ai şansa să arunci banii contribuabililor pe fereastră. Un oraş, un parc, o stradă nu este un câmp unde un tratament aerian să aibă succes. Nici-un ţânţar nu va fi atât de tâmpit să-şi petreacă ziua pe suprafaţa superioară a frunzelor la plajă, pentru a fi atins de zeama împroşcată din avion. Oricum efectul este nul, adică zero. Verificat pe pielea mea, dată din belşug cu repelente, unde stau mărturie acţiunile criminale ale tânţarilor gălăţeni.
Şi atunci pentru ce mai stropim? Numai pentru imagine? Pentru psihologia omului neavizat care se bucura când vede că face primăria ceva şi pentru el? Face şi primăria actuală, cea nouă, (sau poate numai primarul e nou într-o primărie veche) ce făceau şi Durbacă şi Niciolae pe vremea lor: mutau banii din bugetul local în buzunarele  acestor băieţi minunaţi cu maşinile lor zburatoare ca să ne stropească cu apă ca la Bobotează şi să-si poată cumpăra aeroportul de sub ei pentru a-l prădui pentru imobiliare.