-Mai trebuie 20 de bani, s-a scumpit pâinea, este 2,20.
-De când?
-De azi.
-De ce?
-Păi dumneata pe ce lume trăieşti dom’le, n-ai auzit că s-au scumpit toate: s-a scumpit euro, s-a scumpit benzina, motorina şi s-au scumpit toate. Şi grâul, ăsta s-a scumpit cel mai mult.
-Păi eu cumpăr pâine de secară, nu de grâu!
-N-are a face s-a scumpit grâul, s-a scumpit şi secara şi porumbul şi toate!
-Păi secara încă nu s-a recoltat şi nici porumbul!
-Nu ştiu dom’le, eu sânt vânzătoare, asta mi s-a spus, asta va zic, vreţi mai mult vorbiţi cu şefu’.
Mă caut în buzunare după mărunţiş şi cu chiu cu vai (din lipsă de experienţă monetară), încropesc 20 de bani şi-i întind vânzătoarei. Mă blagosloveşte cu o privire din categoria: „ce-ai cu noi mă, pentru ce să dăm cu var?” şi-mi întinde rotocolul cărămiziu şi frumos mirositor pentru care fac zilnic un ocol de câţiva kilometri ca sa-l pot cumpara. Mai rămân câteva clipe în faţa ghişeului din termopan.
-Mai doriţi ceva?
-Păi, dacă nu-i cu supărare bonu’. Şi mă foiesc stânjenit de pe un picior pe altul de parcă aş fi cerut de pomană. Vânzătoarea se îndreptă spre polul opus încăperii şi începe să moşmondrească printre lăzile de pâine. Se aude bâzâitul unei case de marcat şi femeia se întoarce cu un petec de hârtie cât un timbru poştal pe care scrie cu litere minuscule un nume de firmă şi ceva despre o "pave" valoare totală de 2,0 lei.
-Aici scrie 2,0 lei.
-Da domnu’ e preţul vechi, n-am apucat să schimb, io nu ma pricep, tre’ să vina şefu’ sa ia zetu’. Ia-l şi mata aşa! Sau dă-l încoa’.
Şi luând bonul în mână, trece cu un pix cu pastă preţul nou: 2.2 lei. Las bonul pe marginea ghişeului şi plec. Cu cât spunea guvernul că ne-a reîntregit salariile? Cu 8 la sută?
-Păi dumneata pe ce lume trăieşti dom’le, n-ai auzit că s-au scumpit toate: s-a scumpit euro, s-a scumpit benzina, motorina şi s-au scumpit toate. Şi grâul, ăsta s-a scumpit cel mai mult.
-Păi eu cumpăr pâine de secară, nu de grâu!
-N-are a face s-a scumpit grâul, s-a scumpit şi secara şi porumbul şi toate!
-Păi secara încă nu s-a recoltat şi nici porumbul!
-Nu ştiu dom’le, eu sânt vânzătoare, asta mi s-a spus, asta va zic, vreţi mai mult vorbiţi cu şefu’.
Mă caut în buzunare după mărunţiş şi cu chiu cu vai (din lipsă de experienţă monetară), încropesc 20 de bani şi-i întind vânzătoarei. Mă blagosloveşte cu o privire din categoria: „ce-ai cu noi mă, pentru ce să dăm cu var?” şi-mi întinde rotocolul cărămiziu şi frumos mirositor pentru care fac zilnic un ocol de câţiva kilometri ca sa-l pot cumpara. Mai rămân câteva clipe în faţa ghişeului din termopan.
-Mai doriţi ceva?
-Păi, dacă nu-i cu supărare bonu’. Şi mă foiesc stânjenit de pe un picior pe altul de parcă aş fi cerut de pomană. Vânzătoarea se îndreptă spre polul opus încăperii şi începe să moşmondrească printre lăzile de pâine. Se aude bâzâitul unei case de marcat şi femeia se întoarce cu un petec de hârtie cât un timbru poştal pe care scrie cu litere minuscule un nume de firmă şi ceva despre o "pave" valoare totală de 2,0 lei.
-Aici scrie 2,0 lei.
-Da domnu’ e preţul vechi, n-am apucat să schimb, io nu ma pricep, tre’ să vina şefu’ sa ia zetu’. Ia-l şi mata aşa! Sau dă-l încoa’.
Şi luând bonul în mână, trece cu un pix cu pastă preţul nou: 2.2 lei. Las bonul pe marginea ghişeului şi plec. Cu cât spunea guvernul că ne-a reîntregit salariile? Cu 8 la sută?
Postări
